Scrisoare catre tata

Scumpul meu tata,

Mi’e dor de tine in fiecare zi, cateodata atat de mult incat simt ca nu mai am nici un rost pe lumea asta si incep sa bazai ca un copil. Stiu, cu lacrimile nu rezolv absolut nimic, asta chiar tu mi’ai zis’o… omul cel mai important din viata mea. Amintirile cu tine sunt ca un cutit cu 2 taisuri: pe de o parte sunt singura alinare a sufletului si singurul mod in care te mai pot avea alaturi, iar pe de alta parte sunt motivul care face ca sufletul sa imi planga, uneori inundandu’l, lasandu’l fara respiratie. Dar imi revin tata, deoarece stiu ca trebuie sa fiu puternica.

Nu ti’am zis niciodata cat de mult te’am admirat. De ce ? Pentru ca ai fost omul care nu a primit nimic pe tava de la viata. Ai avut copilaria pe care ai avut’o, traind la casa de copii, fiind sluga oamenilor din sat. Rar intalnesti oameni ca tine care sa nu o ia pe cai gresite si sa invete ca pot prin forta proprie sa isi depaseasca conditia si sa faca ceva cu viata lor. Nu te’ai rusinat niciodata cu conditia ta. Ai fost sincer cu mama si ai iubit’o cum in zilele noastre nu mai vezi asa ceva. Si pentru mine si Andreea ai facut tot ce ti’a stat in putinta astfel incat sa nu ne lipseasca nimic. Eram “maimutele” tale scumpe si dragi.

Deseori ma intreb de ce tocmai tu de pe lumea asta a trebuit sa pleci departe … unde noi nu te mai putem vedea, nu ne mai putem cuibari in bratele tale si mai ales nu ne mai poti da un sfat.

Sa stii ca doare tare ca nu esti langa mine in cele mai importante momente din viata mea. Si iarta’ma ca imi mai scapa cate o lacrima. Asa sunt eu. Stiu ca nu te aduc inapoi… dar daca ar fii ceva ce stiu ca te’ar aduce inapoi as face orice.

Iarta’ma ca uneori imi doresc sa fiu si eu cu tine acolo, dar pur si simplu in momentele alea simt ca nu mai pot face fata. Dar ai vazut ca imi revin si stiu ca are lumea nevoie de mine aici.

Te iubesc enorm !

Cu toata dragostea din lume,

a ta fiica,

Loredana

P.S.: Sa stii tata ca sunt puternica in ciuda lacrimilor care imi inunda fata cateodata.