Scumpul meu tata,
Mi’e dor de tine in fiecare zi, cateodata atat de mult incat simt ca nu mai am nici un rost pe lumea asta si incep sa bazai ca un copil. Stiu, cu lacrimile nu rezolv absolut nimic, asta chiar tu mi’ai zis’o… omul cel mai important din viata mea. Amintirile cu tine sunt ca un cutit cu 2 taisuri: pe de o parte sunt singura alinare a sufletului si singurul mod in care te mai pot avea alaturi, iar pe de alta parte sunt motivul care face ca sufletul sa imi planga, uneori inundandu’l, lasandu’l fara respiratie. Dar imi revin tata, deoarece stiu ca trebuie sa fiu puternica.
Nu ti’am zis niciodata cat de mult te’am admirat. De ce ? Pentru ca ai fost omul care nu a primit nimic pe tava de la viata. Ai avut copilaria pe care ai avut’o, traind la casa de copii, fiind sluga oamenilor din sat. Rar intalnesti oameni ca tine care sa nu o ia pe cai gresite si sa invete ca pot prin forta proprie sa isi depaseasca conditia si sa faca ceva cu viata lor. Nu te’ai rusinat niciodata cu conditia ta. Ai fost sincer cu mama si ai iubit’o cum in zilele noastre nu mai vezi asa ceva. Si pentru mine si Andreea ai facut tot ce ti’a stat in putinta astfel incat sa nu ne lipseasca nimic. Eram “maimutele” tale scumpe si dragi.
Deseori ma intreb de ce tocmai tu de pe lumea asta a trebuit sa pleci departe … unde noi nu te mai putem vedea, nu ne mai putem cuibari in bratele tale si mai ales nu ne mai poti da un sfat.
Sa stii ca doare tare ca nu esti langa mine in cele mai importante momente din viata mea. Si iarta’ma ca imi mai scapa cate o lacrima. Asa sunt eu. Stiu ca nu te aduc inapoi… dar daca ar fii ceva ce stiu ca te’ar aduce inapoi as face orice.
Iarta’ma ca uneori imi doresc sa fiu si eu cu tine acolo, dar pur si simplu in momentele alea simt ca nu mai pot face fata. Dar ai vazut ca imi revin si stiu ca are lumea nevoie de mine aici.
Te iubesc enorm !
Cu toata dragostea din lume,
a ta fiica,
Loredana
e cel mai sincer lucru si cel mai plin de emotie pe care il puteai scrie...se zice ca iubirea nu se explica in cuvinte..insa tu ai descris-o in cateva randuri.ai descris iubirea aia prea puternica fata de parintii...iar asta te face deosebita.tatal tau trebuie sa fie mandru de tine acolo unde e...>:D<te iubesc...
RăspundețiȘtergereMerci frumos, Dede. Si eu te iubesc. Si era cazul sa scriu asta. >:D< :*
RăspundețiȘtergerelore mai faqt sa plang.sa ai grija de u :X >:D< Andra R
RăspundețiȘtergereFoarte, foarte trist. Vorbele astea, venite din suflet, pot muta şi munţii din loc. Totuşi, nu uita un lucru. Într-o bună zi, vă veţi întâlni din nou! Şi sunt sigur că revederea va fi foarte plăcută,emoţionantă, dar plină de bucurie.
RăspundețiȘtergereDa, gandul la moarte este la fel ca si gandul la infinit. Desi m-a atins ce-ai scris, voi incerca sa fiu insensibil si sa-ti spun ca aceleasi sentimente le vei declansa si tu in sufletul copiilor tai, in sanul familiei tale, aceeasi fericire de care ai avut tu parte li se va intampla si copiilor tai si asta inseamna victoria asupra conceptelor astea "imposibile". Tu, fiind o farama din tatal tau, n-ar fi exclus sa presupun ca si el era cuprins de aceleasi ganduri ca tine. Dar ce-a facut? A luptat, le-a invins, si v-a avut pe voi, "maimutele lui dragi". De aceea vreau sa-ti spun ca este o eroare gandul tau de sfarsit. Nimic nu l-ar deranja mai tare decat sa stie ca te gandesti sa fii cu el decat sa invingi si tu la randul tau "imposibilul".
RăspundețiȘtergereDa. Sunt de acord cu tine, gandul de sfarsit e o eroare. O eroare de care mi'am dat seama si tocmai de aceea am zis "iarta'ma". Am si eu momentele mele de slabiciune din care imi revin, asta pentru ca stiu ca pe el l'ar deranja asemenea ganduri. De la el am invatat ca viata e o lupta. E o lupta cu tine insuti chiar . Si sunt puternica tocmai pentru ca de la el am invatat asta. Si orice mi s'ar intampla, imi voi continua drumul mereu cu capul sus si pregatita.
RăspundețiȘtergere