Eram o visatoare, o increzatoare in oameni si de'atatea ori mi s'a inselat increderea incat acum sunt putin mai sceptica in ce priveste oamenii. Si totusi in a 2'a sapt din iunie am intalnit un baiat care pur si simplu m'a atras prin caracterul lui. O persoana destul de deschisa... care m'a facut sa zambesc cu sufletul si sa ma simt cum nu ma mai simtisem de ceva timp. Am crezut ca e sansa sa imi las din nou sufletul sa se deschida. Doar putin am intredeschis usa sufletului meu si si'a facut loc unul dintre cele mai urate sentimente: dezamagirea. Am fost pacalita. Sufletul meu s'a inselat, s'a deschis prea devreme.Dar ce vina are el??? Nu avea de unde sa stie ce va urma. El doar a sperat ca sentimentul de bine il va coplesi din nou, ca se va aseza confortabil in casa lui.
Nici pana in ziua de azi nu stiu de el, de ce nu mai vorbim. Am incetat sa mai cred ca imi va raspunde vreodata. O sa ramana un mister. Si cred in continuare ca e o persoana deosebita. Nu pot sa fiu rea si sa zic ca e un nesimtit, asta ar insemna sa fiu subiectiva. Poate ca s'a intamplat ceva ce eu nu as putea intelege daca mi'ar explica. Poate considera ca nu trebuie sa imi explice nimic.Poate nu eram persoana care si'o inchipuise. Poate am fost o naiva. :-??
Din putinele discutii si intalniri cu el mi'am dat seama ca este o persoana de admirat: la varsta lui a facut atatea lucruri ( isi reprezinta cu mandrie zodia - leu :P ) . Ma bucur ca l'am intalnit. Si sper ca atunci cand ne vom intalni intamplator sa putem sa ne salutam.
Acum e timpul sa nu mai visez. Traiesc intr'o lume in care nu ma regasesc decat foarte rar si in care tre sa invat sa supravietuiesc. Ma bucur ca macar am persoane apropiate care sa ma sprijine sa nu cad de fiecare data cand viata imi da un sut sau imi pune piedica. Si chiar de am cazut de atatea ori si am genuchii juliti stiu ca am puterea de a ma ridica si de a'mi continua drumul sau daca e nevoie si se mai poate repara ceva... de a o lua de la capat. Niciodata nu voi renunta la ceea ce da valoare si frumusete vietii.
