Scrisoare catre tata

Scumpul meu tata,

Mi’e dor de tine in fiecare zi, cateodata atat de mult incat simt ca nu mai am nici un rost pe lumea asta si incep sa bazai ca un copil. Stiu, cu lacrimile nu rezolv absolut nimic, asta chiar tu mi’ai zis’o… omul cel mai important din viata mea. Amintirile cu tine sunt ca un cutit cu 2 taisuri: pe de o parte sunt singura alinare a sufletului si singurul mod in care te mai pot avea alaturi, iar pe de alta parte sunt motivul care face ca sufletul sa imi planga, uneori inundandu’l, lasandu’l fara respiratie. Dar imi revin tata, deoarece stiu ca trebuie sa fiu puternica.

Nu ti’am zis niciodata cat de mult te’am admirat. De ce ? Pentru ca ai fost omul care nu a primit nimic pe tava de la viata. Ai avut copilaria pe care ai avut’o, traind la casa de copii, fiind sluga oamenilor din sat. Rar intalnesti oameni ca tine care sa nu o ia pe cai gresite si sa invete ca pot prin forta proprie sa isi depaseasca conditia si sa faca ceva cu viata lor. Nu te’ai rusinat niciodata cu conditia ta. Ai fost sincer cu mama si ai iubit’o cum in zilele noastre nu mai vezi asa ceva. Si pentru mine si Andreea ai facut tot ce ti’a stat in putinta astfel incat sa nu ne lipseasca nimic. Eram “maimutele” tale scumpe si dragi.

Deseori ma intreb de ce tocmai tu de pe lumea asta a trebuit sa pleci departe … unde noi nu te mai putem vedea, nu ne mai putem cuibari in bratele tale si mai ales nu ne mai poti da un sfat.

Sa stii ca doare tare ca nu esti langa mine in cele mai importante momente din viata mea. Si iarta’ma ca imi mai scapa cate o lacrima. Asa sunt eu. Stiu ca nu te aduc inapoi… dar daca ar fii ceva ce stiu ca te’ar aduce inapoi as face orice.

Iarta’ma ca uneori imi doresc sa fiu si eu cu tine acolo, dar pur si simplu in momentele alea simt ca nu mai pot face fata. Dar ai vazut ca imi revin si stiu ca are lumea nevoie de mine aici.

Te iubesc enorm !

Cu toata dragostea din lume,

a ta fiica,

Loredana

P.S.: Sa stii tata ca sunt puternica in ciuda lacrimilor care imi inunda fata cateodata.

Povestea omului dictat de sentiment

Se trezeste dimineata… dupa o noapte in care s’a trezit de nu stiu cate ori framantat de ganduri care se bat cap in cap. Cele mai multe dintre ele ii zic sa asculte de partea ce tine de sentimente… cealalta tine mai mult de ratiune, E ceva nou pentru el. Era obisnuit sa fie tintuit de ceea ce simte, sa asculte orbeste, sa arate ce simte, sa ierte… sa treaca peste multe greseli. Dar ziua asta e noua pentru el. A facut ce nu credea ca e in stare sa faca. S’a gandit si la el. Oare de ce? Pentru ca a ajuns sa fie dezamagit de oameni in care avea incredere totala. Si ei nu au facut decat sa ii insele increderea. Asta a fost o adevarata lovitura. A mai avut parte de asemenea lovituri, dar a avut puterea sa ierte si sa treaca peste . Dar acum s’au adunat prea multe. Acolo, undeva, insemna mult… acum e doar o simpla persoana. De ce nu ar face si el la fel? Asta a fost intrebarea care l’a macinat. Si totusi a ajuns la o concluzie. Daca ei pot… poate si el. Poate si el sa fie egoist, poate si el sa fie indiferent. Partea mai ciudata e ca pe el il doare enorm sa fie asa. Dar trebuie sa invete ca nu toti oamenii sunt asa. Pe ei nu i’a durut cand l’au dezamagit. El a fost singura victima. Cu timpul stie ca nu o sa il mai doara. Tot el e. Doar ca o persoana mai puternica.

Stari... sufletesti

   In ultima vreme mi'am dat seama ca sunt cu totul alta persoana. Si nu pentru ca imi impun eu , ci datorita unor persoane din jurul meu, ele ma "forteaza".
   Eu? Cine sunt eu? Cum sunt eu?
   Sunt aceeasi Lorry,Lore sau cum vrei sa imi spui, doar ca putin schimbata. In ce sens? In sensul ca au aparut niste trasaturi de caracter care nu ma defineau inainte, si totusi existau, dar nu erau constante. Sunt mult mai hotarata, stiu ce merit si cat merit,nu mai sunt dispusa sa imi calc pe orgoliu, nu o sa mai trec cu vederea asa usor. Nu o sa mai dau ocazia nimanui sa-mi greseasca a doua oara, o sa ma detasez usor si nu o sa mai las sentimentele sa ma inlantuie.
   E buna si durerea asta la ceva, chiar si dezamagirea. Le multumesc persoanelor care m'au 
dezamagit, ca prin asta am devenit mai puternica. Dar le multumesc din suflet celor care mi'au demonstrat ca imi sunt adevarati prieteni.
   Celor care m'au dezamagit nu le pot spune decat ca vor ramane niste cunostinte si atat. Eu nu pot sa fiu ca trestia care se lasa leganata dupa cum bate vantul. Stiu ce vreau si pe cine vreau langa mine. Nu sunt perfecta, ca doar sunt om. Am gresit si eu si probabil o sa mai gresesc, dar 
intotdeauna o sa am grija la ce fel de greseli fac. 
   Satula pana peste cap am ajuns sa devin o fiara, care ranita devine greu de oprit din transformarea ei. Sunt transformata in ceea ce ar trebui sa fiu de mult timp: o persoana rece, 
detasata si totusi alaturi de cei care imi sunt prieteni indiferent de situatie, cei care isi dau seama din priviri ce se intampla cu mine si care stiu cand si ce anume au gresit. 

Nu vreau sa uit privirea ta... Nu vreau sa uiti privirea mea... Si orice s'ar intampla vreau sa raman in mintea ta