Am inceput anul bine... zambind... alaturi de persoana care conteaza mult in viata mea... mama. Am incheiat anul 2011 insa prost... cu lacrimi. Lacrimi care m’au ajutat sa’mi spal sufletul de suferinta si sa faca loc zambetului. Daaaaa, greu de crezut si pentru mine. Am reusit sa imi adun fortele ... Am reusit sa zambesc. Asta e cel mai important. Asa ca anul 2012 m’a prins in familie, cu un zambet pe fata. Si cum mi’a zis si mama... “Dupa lacrimi o sa rasara si soarele pe strada ta”.
2011 a fost un an cu bune si cu rele. M’am indragostit, am spus din nou “Te iubesc”, regret insa ca nu am reusit sa i’l spun in fata. Nu a fost sa fie. Am gresit si eu pe undeva. Inca nu am realizat unde, dar am timp sa ma mai gandesc. Lui nu ii pot spune decat ca ii doresc sa fie fericit... Si ma bucur ca macar fac parte din amintirile lui. As vrea sa nu ma uite niciodata si daca se va mai gandi vreodata la mine,sa ii apara un mic zambet in coltul gurii.
Usa dintre ani s’a inchis. Am reusit sa strecor gandurile bune, amintirile placute ... Pe cele rele le’am lasat inchise. Acum vreau doar sa’mi gasesc drumul in viata, sa invat sa fiu un om mai bun. Sunt ratacita, sunt bulversata... dar usor usor o sa imi gasesc drumul care mi se potriveste.
Cu speranta de mai bine inchei aceasta postare si va urez un an mai bun si va indemn sa va analizati si sa incercati sa schimbati lucrurile care nu va plac la propria persoana, sa va tineti aproape prietenii care va critica pe buna dreptate, ei va sunt adevaratii prieteni... nu cei care va ridica in slavi tot timpul... aceia nu sunt decat niste prieteni falsi.
Multumesc prietenilor pe care ii am in jurul meu. Mi’au fost de un real ajutor. Poate nu tot timpul va arat cat de mult va pretuiesc. Va cer scuze pt asta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu